Cum ma bate vantul…

Plec din Timisoara, o sageata albastra obosita fara nici un chef se prelinge spre granita sarbeasca. La cat de interesant arata campia banatului nu e singura fara nici un chef. Intru in vorba cu un turc si se pare ca o sa calatorim impreuna pana in Belgrad. Ajungem la granita si asteptam sa ne fie verificate actele. Trece jumate de ora, trece un ceas si credem ca granicerii au plecat pana in Timisoara sa ne verifice pasapoartele. Dupa 1h si ceva minute apar ai nostri ostasi si trecem granita. Pana in Vrsac ne imprietenim cu un tip din Kosovo si varul sau din Elvetia. In Vrsac descoperim ca trenul care trebuia sa il luam pana in Belgrad nu ne-a mai asteptat si trebuie sa gasim o modalitate sa ajungem in capitala Serbiei. Am primit o informatie ca am mai avea un autobuz care va pleca in 10min de undeva din Vrsac. Gasim rapid statia dar nu am avem nici un dinar la noi si nu ne primeste cu euro dar ne linisteste ca mai avem si alte autobuze spre Belgrad. Dupa 1h, cu toata incetineala inainte!

  Discut cu Merti despre viata si planuri de viitor. Merti e turcul din tren si e un tip tare interesant. E genul de persoana cu barba, un dred lung si haine rupte dar te surprinde placut cand porti o comversatie cu el. Imi adreseaza o intrebare care imi da de gandit: ,, care e cel mai mare vis al tau?” Mmmm da, nu stiu ce sa ii raspund si in gandul meu ma iau la intrebari. Am o viata chiar asa de anosta incat nu am nici o dorinta? Ok, am mai multe vise dar nu stiu care e cel mai mare. Sa fie oare pe plan personal sau profesional? Cineva cunoscut zicea ca daca visul tau nu te sperie inseamna ca nu e destul de mare, dar pe mine ma sperie numai gandul ce o sa fac in viitor. Nu sunt genul care sa se gandeasca departe, eram, dar m’am convins daca nu traiesti clipa trece viata pe langa tine si pierzi farmecul ei. Cred ca daca nu te bucuri de calea care duce spre visul atunci nu mai e un vis, e doar o obsesie care te transforma intr-un robot, parerea mea.

  Sa revenim inapoi in autobuz. Dupa 2h de la plecarea din Vrsac ajungem in Belgrad si fix la timp incat sa sa vad cum autobuzul spre Pristina pleaca. Ar trebuii sa mai stau 8h in autogara si sa imi petrec noaptea acolo. Ne asezam pe o terasa, continuam sa vb despre culturile din care provenim si timpul trece repede dar nu destul de repde pt mine. Raman singur si imi caut ceva de facut.  Ma plimb prin autogara si ma uit pe plecari. Vad o cursa care pare interesanta, Ohrid.  Nu imi ia mult si renunt la planurile mele. Las dorinta de a vizita Kosovo’ul si Skopje si alerg spre un ATM sa imi scot banii necesari pt un bilet spre Ohrid. Intalnesc o fata cu rucsac in spate, ne salutam si incearca sa intre in vb dar scuze, vreau Macedonia. Apuc o bucata de Wifi, imi fura un zambet dar ma adie vantul.

 Acum scriu dintr-un autobuz care s-a stricat si nici nu am iesit din Belgrad. Acum voi vedea de unde trimit urmatorul porumbel.  Drumuri insorite!

  

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s