Cum ma bate vantul…

Plec din Timisoara, o sageata albastra obosita fara nici un chef se prelinge spre granita sarbeasca. La cat de interesant arata campia banatului nu e singura fara nici un chef. Intru in vorba cu un turc si se pare ca o sa calatorim impreuna pana in Belgrad. Ajungem la granita si asteptam sa ne fie verificate actele. Trece jumate de ora, trece un ceas si credem ca granicerii au plecat pana in Timisoara sa ne verifice pasapoartele. Dupa 1h si ceva minute apar ai nostri ostasi si trecem granita. Pana in Vrsac ne imprietenim cu un tip din Kosovo si varul sau din Elvetia. In Vrsac descoperim ca trenul care trebuia sa il luam pana in Belgrad nu ne-a mai asteptat si trebuie sa gasim o modalitate sa ajungem in capitala Serbiei. Am primit o informatie ca am mai avea un autobuz care va pleca in 10min de undeva din Vrsac. Gasim rapid statia dar nu am avem nici un dinar la noi si nu ne primeste cu euro dar ne linisteste ca mai avem si alte autobuze spre Belgrad. Dupa 1h, cu toata incetineala inainte!

  Discut cu Merti despre viata si planuri de viitor. Merti e turcul din tren si e un tip tare interesant. E genul de persoana cu barba, un dred lung si haine rupte dar te surprinde placut cand porti o comversatie cu el. Imi adreseaza o intrebare care imi da de gandit: ,, care e cel mai mare vis al tau?” Mmmm da, nu stiu ce sa ii raspund si in gandul meu ma iau la intrebari. Am o viata chiar asa de anosta incat nu am nici o dorinta? Ok, am mai multe vise dar nu stiu care e cel mai mare. Sa fie oare pe plan personal sau profesional? Cineva cunoscut zicea ca daca visul tau nu te sperie inseamna ca nu e destul de mare, dar pe mine ma sperie numai gandul ce o sa fac in viitor. Nu sunt genul care sa se gandeasca departe, eram, dar m’am convins daca nu traiesti clipa trece viata pe langa tine si pierzi farmecul ei. Cred ca daca nu te bucuri de calea care duce spre visul atunci nu mai e un vis, e doar o obsesie care te transforma intr-un robot, parerea mea.

  Sa revenim inapoi in autobuz. Dupa 2h de la plecarea din Vrsac ajungem in Belgrad si fix la timp incat sa sa vad cum autobuzul spre Pristina pleaca. Ar trebuii sa mai stau 8h in autogara si sa imi petrec noaptea acolo. Ne asezam pe o terasa, continuam sa vb despre culturile din care provenim si timpul trece repede dar nu destul de repde pt mine. Raman singur si imi caut ceva de facut.  Ma plimb prin autogara si ma uit pe plecari. Vad o cursa care pare interesanta, Ohrid.  Nu imi ia mult si renunt la planurile mele. Las dorinta de a vizita Kosovo’ul si Skopje si alerg spre un ATM sa imi scot banii necesari pt un bilet spre Ohrid. Intalnesc o fata cu rucsac in spate, ne salutam si incearca sa intre in vb dar scuze, vreau Macedonia. Apuc o bucata de Wifi, imi fura un zambet dar ma adie vantul.

 Acum scriu dintr-un autobuz care s-a stricat si nici nu am iesit din Belgrad. Acum voi vedea de unde trimit urmatorul porumbel.  Drumuri insorite!

  

Călătorului îi șade bine cu….

                                                   „Aici trebuia să fie un citat..încă îl caut”                                                                                                                                        Eu                                   

  Nu am mai scris de foarte mult timp, nu îmi cer scuze, am avut alte priorități. Poate nu era momentul să scriu atunci, poate nici acesta nu este momentul în care să încep să îmi împărtășesc gândurile aici, dar o să vedem.

   Plec undeva unde încerc să regăsesc ceva din mine. Ce caut? nu știu nici eu dar dacă sunt norocos poate găsesc, dacă nu, nu-i bai, continui să caut.

  Unde plec? Am ceva destinații în cap dar mă las în „bătaia vântului”. Nu îmi fac planuri, rezervări la hosteluri, bilete de tren sau autobuz. Nu verific orare în autogări sau gări, nu îmi pasă, merg unde mă simt atras sau îmi place cum sună destinația. Am cortul la mine, harta am lăsat-o acasă, gândurile sunt în buzunar si am si papucii de alergat..nu îmi trebuie mai mult. Direcția e spre sud, poate vor fi locuri pe care le-am mai vizitat dar acum sper să le văd cu alți ochi în caz că voi trece pe acolo.       Probabil când vei citii acest colț de articol voi fi într-un tren prăfuit sau la un colț de stradă întrebăndu-mă în ce direcție să o iau. Deci, stânga sau dreapta?

                  P.S Cică călătorului îi șade bine cu … drumul. O să vedem asta.

Drumuri cu soare!

cover1

Experienta Fagaraseana

When the goal is in sight, all your physical pain disappears, and your mental determination shall carry you the rest of the way”

                                                         (Trey Patty) Continue reading “Experienta Fagaraseana”

Creasta Fagarasului in 2 zile – pregatiri

“Masivitatea calma a Fagarasilor iti da sentimentul de temeinicie, de siguranta, impresia ca te reazemi pe ceva ce nu poate fi clintit” – Mihai Beniuc Continue reading “Creasta Fagarasului in 2 zile – pregatiri”